Un cânt de primăvară
Așa vrea să fie viața mea întreagă,
Îmbarcat în cea mai mare armonie,
Aducând la mulți o bucurie.

Un cânt în albe veșminte
Să fie a mea ființă,
Iar cel ce crede în veșnicie
Să vadă a Ta ființă.

O câmpie plină cu flori
Să fie mereu a mea cărare,
Mergând spre eterul Rai,
Umplută de al lor alai.

A mea cugetare să fie mereu curată,
Să nu pătrundă noapte încețoșată,
Să nu las a mea ființă
Ce întristare să fie cuprinsă.

Eu vreau să merg pe cale când,
Chiar de totul se pierde pe rând,
Să vadă toți în mine a Ta lucrare,
Ce a început din adunare.

Să fiu vasul Tău de lucru curat,
Să nu las să mă amăgească cel întunecat,
Ascultând mereu de al Tău glas,
Până când nu va mai fi acest vas.

Iar la sfârșitul lui, eu Te rog,
Să mă scoți biruitor,
Să pot cânta cântare minunată,
Ce nu a mai fost cântată vreodată.